22 martie 2011

Mândria de a fi român

ROMÂNE! Ai tot dreptul fi mântru dacă ai fost suficient de deştept, de curajos şi de hotărât să pleci din ţara ta şi să nu te mai întorci niciodată.
Dacă ai rămas, ca şi mine, aici şi mai speri că se va schimba vreodată în bine ţara asta, ori eşti exagerat de naiv, ori eşti prost sadea. Uită-te la istoria milenară a acestui popor şi spune-mi ce te îndreptăţeşte să speri. Ce perioadă din istoria noastră creează precedentul care ne-ar putea face să credem că o să ne trezim cândva?
Cu excepţia apariţiei accidentale a unor personalităţi  oarecum remarcabile pe aceste meleaguri, exită oare vreo etapă evolutivă cursivă în istoria noastră? Atenţie, am spus evolutivă!
Da, etape cursive există. De 2000 de ani ne mândrim că suntem de gintă latină. Oare o mai există pe pământ vre-un popor care să fie mândru că a fost cucerit? Transilvănenii sunt tare mândri că sunt ardeleni / bănăţeni / maramureşeni, dar uită să spună că cea mai cursivă etapă din istoria lor a fost perioada de 800 de ani în care au stat sub unguri. Oltenii sunt tare mândri că sunt olteni, dar singura constantă la ei este prostia. La moldoveni există o foarte mare cursivitate în sărăcie, dar măcar aici nu putem vorbi de mândrie. Iar muntenii dau dovadă de o fenomenală perseverenţă în mojicie, mişmaşuri, hoţie şi altele asemenea.
Ce şanse de reuşită are un popor care de la dispariţia dacilor liberi nu a mai ţinut fruntea sus?
Am crezut şi eu că după crimele iliesciene din decembrie '89, având în vedere liberul acces la informaţie, putem spera într-o viaţă ma demnă. Zadarnic. De unde demnitate de la un popor care adună zahărul de pe jos  pentru că e gratis? De unde demnitate la un popor care are voci ce comentează pozitiv la adresa gestului primului ministru de a face profit pe spinarea cetățenilor cărora le spune ca îi ajută să se repatrieze din zone afectate de dezastre cerându-le 1000 de euro pe un bilet de avion dus, când prețul unui bilet dus-întors la o companie comercială pleacă de la 850 de euro? De unde demnitate la un popor care legitimează prin vot un al treilea mandat, ilegal, de preşedinte? De unde demnitate la un popor care votează cu o anumită persoană doar pentru că a primit o porţie de mici sau o găleată?
Acum nu mai cred nimic. Doar sper. Sper să vină şi peste noi un cutremur de 9 grade!

4 comentarii:

Ciprian spunea...

Cata dreptate ai Bogdan!!!

Bogdan spunea...

Dacă ai ştii cât mi-aş dori să n-am dreptate...

Stefan Dumitriu spunea...

ce "obiectiv " esti petzka !!!!!!
parca, din ce tin eu minte, ai origini din tecuci......
si...toata lumea din romania asta stie ca cel mai mare pleonasm este:moldovean prost.

PS: .......si tu scri:"Oltenii sunt tare mândri că sunt olteni, dar singura constantă la ei este prostia. La moldoveni există o foarte mare cursivitate în sărăcie, dar măcar aici nu putem vorbi de mândrie."
bravo ba petzka......"OBIECTIVULE"

Bogdan spunea...

Am auzit ca moldovenii sunt lenesi, betivi, rupti in fund, dar de moldoveni prosti n-am auzit. In schimb orice ne-oltean e de acord ca expresia "prostul nu e prost destul pana nu e si fudul" isi are originile dupa o observare mai mult sau mai putin profunda asupra oltenilor. Nu neg ca exista si exceptii. cunosc si olteni destepti si moldoveni prosti, dar DOAR ca exceptii.